Guvernul a adoptat reducerea de 50 de bani la prețul carburanților. Când intră în vigoare măsura

de: Cătălina Burghelea
30 06. 2022

Este oficial! Guvernul României a aprobat, joi, Ordonanța de urgență pentru aplicarea reducerii de 50 de bani la prețurile carburanților, 25 de bani fiind suportați de către bugetul de stat, iar 25 de bani vor fi o reducere comercială. Măsura intră în vigoare în această noapte, 30 iunie-1 iulie, și este valabilă până la 30 septembrie. Potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu, benzinăriile vor avea la dispoziție „un termen scurt, în așa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate și să poată să reflecte aceste modificări”.

Benzina şi motorina se ieftinesc în România. OUG a fost adoptată

Virgil Popescu spune că OUG prevede reducerea cu 50 de bani a preţului la litrul de benzină şi motorină, 25 de bani vor fi suportaţi de bugetul de atat şi restul va fi o reducere voluntară pe care o vor aplica lanţurile de benzinării. Măsura va intra în vigoare în noaptea de joi spre vineri.

„Ordonanţa privind reducerea cu 50 de bani a preţului la carburanţi va intra în vigoare în această noapte şi mă aştept ca, în perioada imediat următoare, să vedem companii care aplică actul normativ”, a precizat ministrul Energiei, Virgil Popescu. „Să le lăsăm un termen scurt, în aşa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate şi să poată să reflecte aceste modificări”, a adăugat oficialul român.

Acțiunile speculative vor fi sancționate

Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Mihai Diaconu, susține că, în termen de 15 zile, se va stabili modelul declarației pe care trebuie să o depună operatorii economici care comercializează carburanți. Cheltuielile statului vor fi de 800 de milioane de lei, dar măsura nu va duce la creșterea defictului bugetar.

„În situația în care vor exista creșteri nejustificate ale prețurilor la carburanți în perioada de aplicare a acestei ordonanțe de urgență, acestea vor fi încadrate la categoria de acțiuni speculative și vor fi sancționate potrivit OUG 84/2022 privind combaterea acțiunilor speculative”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Ce trebuie să știe benzinăriile

Astfel, în perioada 01.07.2022 – 30.09.2022, operatorii economici care comercializează benzină și motorină către clienții finali (persoane fizice și juridice care achiziționează carburanții pentru consumul propriu) și care acordă o reducere de preț de 0.5 lei/ litru, inclusiv TVA, la prețul de vânzare, vor beneficia de la bugetul de stat de o compensare de 0.25 Lei/litru, inclusiv TVA, aferentă reducerii acordate. În cazul fracțiunilor dintr-un litru, reducerea de preț și respectiv compensarea se vor acorda proporțional.

În perioada de aplicare a prezentei scheme de compensare, benzinăriile trebuie să afișeze prețul care include această reducere adoptată de Guvern, iar în sistemul de gestiune și la pompă va fi înscris prețul de vânzare fără reducerea comercială.